Despre noi

Despre Noi

Întrucât viaţa juridică din România, şi nu doar din România, este deosebit de complexă şi aici avem în vedere în primul rând practica, din păcate, neunitară a instanţelor de judecată, iar în al doilea rând legislaţia nefiresc de stufoasă, abordarea noastră asupra profesiei de avocat am hotărât să o facem nu prin a ne specializa individual pe anumite domenii de practică pentru ca împreună să acoperim astfel o sferă cât mai largă a juridicului, ci a ne specializa împreună pe doar câteva segmente ale acesteia cu scopul declarat de a oferi servicii legale de cea mai înaltă calitate şi de a obţine cele mai bune rezultate.

Experienţa noastră profesională ne-a învăţat că, pentru a oferi cele mai bune servicii legale şi pentru a obţine cele mai bune rezultate, cheia succesului o reprezintă, pe de-o parte, tratarea fiecărui client în parte nu doar ca un „alt caz”, ci ca pe o persoană reală cu probleme reale, iar, pe de altă parte, intensa muncă de pregătire şi studiere, anterioară declanşării propriu-zise a unui proces. Un proces bine pregătit este pe jumătate câştigat.

Informarea completă şi în timp util a fiecărui client, anterioare pornirii procesului, despre posibilităţile legale pe care le are atunci când se confruntă cu o problemă juridică, respectiv arătarea tuturor opţiunilor ce le are la îndemână, a duratei procesului, a costului său şi a posibilului rezultat este un aspect foarte important pentru noi, de la care nu facem nicio excepţie, iar scopul acestei informări complete este acela ca şi clientul să ia o decizie în cunoştinţă de cauză în a demara sau nu un proces sau cum să-şi gestioneze respectiva problemă juridică.

Această informare completă sau cu alte cuvinte consultaţia juridică, este, în ce ne priveşte, gratuită, noi nu percepem onorariu sau alte costuri pentru ea, astfel că, în aceste condiţii, devine accesibilă oricui.

Colaboarea noastră în această formulă a început în anul 2009, dar debutul în deloc uşoara profesie de avocat a fost pentru Suciu Ioan-Cristian în anul 1998, iar pentru Suciu Cosmin-Ovidiu în anul 2004, devenind membri ai prestigiosului Barou de Avocaţi Sibiu. Anii anteriori colaborării noastre profesionale i-am petrecut alături de foştii noştri maeştri, distinşii colegi Bettjnio Gheorghe Diamant şi Vasile Luncean, pentru care avem cel mai mare respect, fiind cei care ne-au iniţiat în această profesie. Din anul 2009, având la bază experienţă acumulată, am hotărât să abordăm profesia de avocat în propriul nostru stil, prefigurat în toţi aceşti ani.

Domeniile noastre de expertiză

De ce să ne alegeți pe noi?

Prin experiență și rezultate dovedite, alături de expertiză juridică specializată, abordăm fiecare speță cu rigurozitate și profesionalism. Experiența acumulată de-a lungul anilor și specializarea în domeniile noastre de practică ne permit să pregătim temeinic fiecare caz și să oferim servicii juridice de înaltă calitate, orientate spre cele mai bune rezultate.

Acordăm o importanță deosebită comunicării directe și orientate către client, deoarece considerăm că fiecare persoană trebuie să își cunoască pe deplin opțiunile. Explicăm clar posibilitățile juridice, durata, costurile și rezultatele posibile, oferind informații complete și accesibile, astfel încât fiecare decizie să fie luată în deplină cunoștință de cauză.

0+
Clienți mulțumiți
0%
Confidențialitate profesională
0+
Ani de experiență
Aveți nevoie de asistență juridică?